TeamNet International a lansat „Eye in the Sky”, un program în care studenţii şi masteranzii au ocazia să folosească avioane fără pilot pentru cercetările cu care îşi vor fundamenta lucrările de absolvire. Programul are la bază un concurs de idei adresat nu doar facultăţilor cu profil tehnic (energie, construcţii, automatică, transporturi, aerovane etc.), ci şi celor de arhitectură, urbanism, geografie, agricultură şi nu numai.

Aparatul de zbor care va fi pus la dispoziţia studenţilor şi masteranzilor se numeşte Hirrus şi este un sistem mini UAV (Unmanned Aerial Vehicle) cu rampă de lansare şi sistem de recuperare cu ajutorul unei paraşute. Hirrus are o greutate totală de 7 kg, 30 kilometri rază de acţiune, poate urca până la o altitudine de 3.000 metri şi are autonomie maximă de zbor de 180 minute.

Concursul „Eye in the Sky” se va derula în perioada 15 noiembrie 2012 – 12 iulie 2013.  Cei interesaţi pot participa individual sau în echipe de maximum cinci membri, iar cele mai bune 7 proiecte vor fi selectate pentru a beneficia de tehnologia UAV. Mai mult decât atât, autorii celor mai bune 3 lucrări realizate în urma zborurilor cu avionul pus la dispoziţie de TeamNet vor fi recompensaţi cu câte o vacanţă de tip city-break într-o capitală europeană.

Participanţii pot fi studenţi sau masteranzi în ani de studiu terminali la universităţi din Bucureşti şi din alte 8 oraşe din ţară: Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova, Constanţa, Braşov, Bacău şi Galaţi. Înscrierile au loc în perioada 15 noiembrie – 21 decembrie, în baza unui formular aflat pe site-ul thinkndo.teamnet.ro, programul „Eye in the Sky”.

Cei care se înscriu în program vor afla pe 15 martie dacă vor beneficia de tehnologia UAV şi vor putea începe zborurile pe 15 aprilie. Câştigătorii celor trei vacanţe vor fi anunţaţi pe 12 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here