Dacă ești jurnalist, român, interesat de domeniul cooperării pentru dezvoltare internațională, ai posibilitatea să aplici până pe 14 iulie 2016 (ora 17.00), pentru o vizită de studiu în cadrul apelului lansat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND).

Scopul vizitelor este de a realiza materiale de presă despre domeniul mai sus menționat.

Perioada de implementare a vizitelor de studiu și elaborare a materialelor de presă este 25 iulie – 31 octombrie 2016.

Este o treabă serioasă dat fiind faptul că, apelul lansat face parte din proiectul “Sprijinirea jurnaliștilor din România în abordarea subiectelor de dezvoltare internațională”, implementat de FOND, cu sprijinul financiar al Ministerul Afacerilor Externe al României în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.

Deschis pentru: Jurnaliști cu background în relații internaționale, afaceri externe sau experiență jurnalistică în a aborda subiecte precum educația, migrația, finanțele, comerțul, dezvoltarea internațională, agricultura, egalitatea de gen sau schimbările climatice în context internațional.

Durata vizitei de studiu: 5-10 zile (poate varia dacă este necesar).

Tipul de contract: Contract individual drepturi de autor în valoare de 9.200 RON(Suma include impozitele aplicate acestui tip de contract ce vor fi reținute de către FOND și transferate către bugetul de stat)

Activitatea constă în 5 până la 10 zile de vizită (perioada poate varia în funcție de propunerea jurnalistului) în unul din statele mai sus menționate pentru a acoperi un subiect legat de cooperarea pentru dezvoltare internațională și coerența politicilor pentru dezvoltare. Rezultatul acestei vizite de studiu se va concretiza în 3 articole din presa scrisă sau 2-3 audio/video-reportaje ce vor fi publicate în ziarul/publicația online sau difuzate în cadrul postului de televiziune/radio pentru care jurnalistul în cauză lucrează sau la care colaborează (în cazul jurnaliștilor independenți), cel târziu până la data de 31 octombrie.

Candidații eligibili trebuie:

  • Să fie jurnaliști (inclusiv fotojurnaliști și video reporteri) care colaborează sau lucrează pentru o publicație scrisă /online independentă, televiziune sau radio cu o audiență largă;
  • Să aibă background în relații internaționale, afaceri externe sau experiență jurnalistică în a aborda subiecte precum: educația, migrația, finanțele, comerțul, dezvoltarea, agricultura sau schimbările climatice în context internațional;
  • Să aibă motivația de a cunoaște alte culturi și abilitatea de a lucra într-un mediu intercultural;
  • Să aibă experiență de teren în afara României;
  • Să aibă susținerea publicației scrise/online, postului de televiziune sau radio pentru care jurnalistul lucrează sau la care colaborează (în cazul jurnaliștilor independenți).

Dacă îți surâde ideea și nu ești genul de jurnalist care pune titluri asemenea celui de mai sus, pune mâna și citește Termenii de Referință și trimite un CV împreună cu o scrisoare de motivație care sa conțină și o scurtă descriere despre subiectul pe care dorești să îl abordezi în vizita de studiu și 2 exemple relevante de articole scrise, video-uri produse, reportaje radio, foto care te recomandă pentru vizita de studiu la adresa de e-mail: fond.romania@gmail.com până pe 14 iulie 2016, ora 17:00, ora României.

Hai România!

Imagine via stocksnap.io

[pdfviewer width=”900px” height=”849px” beta=”true/false”]http://www.criticu.ro/wp-content/uploads/2016/06/tor_media_study_trip_2016_28.06.2016.pdf[/pdfviewer]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here