Ministerul Afacerilor Interne a publicat o serie de propuneri de modificare a Codului Rutier (OUG 195/ 2002).

Dacă acestea ar intra în vigoare, parcarea pe trotuar ar intra în legalitate, făcând și mai dificil accesul pietonilor la spațiile publice și reducând accesul persoanelor cu dizabilități la un stil de viață independent.

În aceste condiții, Comunitatea Bicicliștilor din București, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România – OPTAR, ActiveWatch, Pro Patrimonio, Help to Heart(ajută viața), Funky Citizens, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Asociația Civică Miliția Spirituală, Asociația pentru Tranziție Urbană ATU și Asociația Peisagiștilor din România – AsoP au transmis Ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, o serie de propuneri pe marginea proiectului de modificare a Codului Rutier (OUG 195/ 2002) și a Regulamantului de aplicare.

Acestea solicită, astfel, ca textul de lege să țină cont de nevoia unei interdicții explicite de parcare a autovehiculelor pe trotuar, fie retragerea proiectului.

FYI, dezbaterea va avea loc marți, 12 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul Centrului Cultural al MAI (Mihai Vodă, nr. 17).

Ce se întâmplă

Prin abrogarea prev. art. 64 din OUG 195/2002 se aduc o serie de modificări cu privire la posibilitatea ridicării vehiculelor, ceea ce aparent este un lucru pozitiv. Însă maniera de redactare a propunerii legislative ridică niște probleme majore de aplicabilitate:

  • în toate cazurile decizia este lăsată la aprecierea polițistului, acesta nefiind obligat să dispună ridicarea nici măcar atunci când se blochează o șină de tramvai sau intervenția serviciilor de urgență;
  • se prevede o excludere de la răspundere pentru conducătorii mașinilor cu girofar, chiar și atunci când nu sunt în misiune;
  • nu este prevăzut ca fiind caz de ridicare parcarea în cazul în care se blochează amenajările pentru persoane cu dizabilități;
  • se intervine în deciziile autonome ale administrației publice și în criteriile achizițiilor publice prin specificații tehnice mult prea detaliate;
  • se dă frâu liber ducerii unei măsuri administrative în zona comercială, prin prevederea unor contravalori tarifare și nu a unor cheltuieli efective, așa cum era până acum.

Pentru toate aceste prevederi problematice asociațiile vin cu propuneri concrete de modificari, precum si motivatii prin care circulația pe drumurile publice (si in zona drumului public) să se desfășoare fluent și în siguranță.

Prin abrogarea alineatului 7 al art. 72 și neînlocuirea lui cu altceva dispare interdicția parcării pe trotuar, așa cum este în prezent. Chiar dacă se modifică regimul contravențional al parcării neregulamentare, parcarea pe trotuar, acolo unde nu este semnalizată această posibilitate, nu ar mai constitui contravenție.

Organizațiile mai sus menționate propun și o serie de alte modificări cu privire la regimul circulației (pe drumurile publice) rutiere. În cazul trotuarelor propun prevederea legală pentru existența unei fâșii de trotuar libere de obstacole în lățime de cel puțin 2 m (corelare cu Normativul 51/2012 privind accesibilizarea spatiului public).

Referitor la circulația bicicletelor, cea mai importantă prevedere propusă este abrogarea dispoziției absurde, nemaîntâlnită în altă legislație europeană, prin care copiilor le este interzis să circule cu bicicleta, pe orice cale de comunicație terestră deschisă circulației publice, până la vârsta de 14 ani. În schimb, organizațiile propun ca micii bicicliști să fie asimilați pietonilor, astfel încât, până la vârsta de 8 ani, să poată pedala pe trotuare.

Un alt subiect sensibil este modul de sancționare a bicicliștilor. Acum, de exemplu, lipsa soneriei pentru biciclete este sancționată în clasa 3 de amenzi, mult mai aspru decât alte încălcări ale legii atribuite altor participanți la trafic. S-a propus ca sancționarea bicicliștilor să fie încadrată în clasa 1 de amenzi.

În înteresul tuturor participanților la trafic s-a propus adaugarea unui articol care sa permita înființarea benzilor pentru biciclete, (un tip de infrastructura mult mai ieftina si mai usor de implementat), diferite de pistele pentru biciclete. Astfel, se vor putea face benzi dedicate circulației cu bicicleta chiar și acolo unde spațiul nu permite amenajarea unei piste. În acest fel crește siguranța în trafic pentru toți participanții, iar transportul alternativ este încurajat.

Documente utile

Propuneri modificare OUG 195

Propuneri cu privire la Hotararea Guvernului pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Propuneri la depășirea vitezei

HOTĂRÂRE pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

LEGE pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

EXPUNERE DE MOTIVE

Anunț dezbatere publică 05.07.201

Sursa foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here