Ediția inaugurală a festivalului MAKING WAVES: New Romanian Cinema beneficiază de un spectaculos trailer, realizat de Kinetic, aceeași companie americană care a produs în acest an și mult-apreciatul trailer al ediției aniversare, a 50-a, a prestigiosului New York International Film Festival.

Specializată în promovarea filmelor independente, a documentarelor și a filmelor străine, Kinetic e responsabilă de campaniile publicitare a cîtorva sute de titluri cu pedigree (The Illusionist, Enter the Void, Carlos, Lebanon, Gomorrah, Antichrist etc.) și deține în portofoliu numeroase premii la galele Golden Trailer.

Montajul alert de un minut cu imagini din cele mai reprezentative titluri ale actualei ediții a festivalului Making Waves este dublat de o coloană sonoră extrem de energetică, o combinație cool de violoncel și percuție vocală extrasă de pe albumul American Postcard al artiștilor Darol Anger, Rushad Eggleston și Dan Portis-Cathers. Piesa se intitulează Corkscrew Turnstile.

Trailerul oficial rulează deja în sălile de cinema ale Film Society of Lincoln Center care vor găzdui festivalul.

Broșura oficială a festivalului, realizată de graficianul Andrei Pastuhov.

[gigya src=”http://static.issuu.com/webembed/viewers/style1/v2/IssuuReader.swf” type=”application/x-shockwave-flash” allowfullscreen=”true” menu=”false” wmode=”transparent” style=”width:272px;height:272px” flashvars=”mode=mini&embedBackground=%23ffffff&backgroundColor=%23ffffff&documentId=121117221009-d904697af48f4d84a7a8988bc8afecf1″]

Ilustrațiile de pe coperta broșurii reproduc desene realizate special pentru Romanian Film Initiative de către artistul vizual Dan Perjovschi care, alături de Matei Branea și Alexandru Ciubotariu (Pisica pătrată), și-au donat cîteva lucrări pentru campaniile de imagine ale ediției din acest an a festivalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here