Dacă după Revoluție, atunci când a avut loc ”Marea Privatizare” (prin ’95 dacă nu mă înșel), aveai peste 18 ani, atunci sunt șanse foarte mari să fi primit de la Stat niște acțiuni. Tu și alte câteva milioane de români.

Știai că începând cu anul 2015, Depozitarul Central, asigură compensarea și decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare, precum și evidența registrelor societăților emitente?

În cazul în care deții titluri de stat primite în anii ’90, ai două opțiuni: să îți recuperezi banii sau să încasezi dividende.  Orice variantă ai alege, banii pot fi primiți în contul pe care îl ai deschis la un broker sau prin intermediul agențiilor de plată: CEC BankBRD, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank.

Partea bună e că, dacă le-ai pus deoparte atât de bine încât nu le mai găsești, poți afla unde și câte acțiuni ai direct la sediul Depozitarului Central. Este necesar, însă, să ai datele personale de identificare actualizate în registrul acţionarilor (cod numeric personal, nume, prenume şi domiciliul actual). În acest sens ai nevoie de:

Documentele mai sus menţionate pot fi transmise:

  • prin intermediul oficiilor Companiei Naţionale Poşta Română S.A.;
  • prin intermediul Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, în cazul în care deţinerile sunt evidenţiate în conturile acestora;
  • direct la sediul Depozitarului Central;
  • prin corespondenţa adresată Depozitarului Central.

Depozitarul Central este o societate pe acțiuni, membră a grupului Bursa de Valori București, aflată sub supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară și a Băncii Naționale a României.

Date de contact:

Adresă: Bulevardul Carol I nr. 34 – 36, etajele 3,8 și 9, sector 2, cod postal 020922, București

Program de lucru cu publicul:  Luni – Vineri, între orele 9:00 – 13:30 și orele 14:00 – 16:30

Telefon: Informații acționari 021/408.58.00, Secretariat general 021/408.58.26

Webwww.DepozitarulCentral.ro

Emailcontact@depozitarulcentral.ro

CUM COMENTEZI?

Please enter your comment!
Please enter your name here